Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.

                                         Recondiţionare obiecte de joacă şi mobilier urban

           În această perioadă, SGU Ploieşti SRL a demarat, prin personalul de specialitate, o serie de activităţi de recondiţionare a obiectelor de joacă, precum şi a mobilierului urban din perimetrele locurilor de joacă din municipiu, administrate de societatea noastră.

          În prima etapă, aceste intervenţii au avut loc la locurile de joacă din Parcul Tineretului (Sala Sporturilor) şi Eroii Sovietici, lucrările fiind supravegheate şi verificate de directorul general interimar al societăţii, Cristinel Şchiopu, şi directorul RASP, Raul Petrescu. Totodată, au fost verificate şi aranjamentele florale realizate suprafeţele verzi din diverse parcuri şi gradini ale municipiului, aflate în administrarea societăţii.

          Precizăm faptul că intervenţiile constau în repararea obiectelor de joacă, completarea elementelor lipsă din componenţa obiectelor de mobilier urban, etape urmate de vopsirea acestora şi amplasarea plăcuţelor avertizoare cu indicaţii privind modul de utilizare a obiectelor de joacă, grupele de vârstă şi numărul persoanelor care pot utiliza aceste obiecte, precum şi intervalul de acces în incinta perimetrelor de joacă.

Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.