În această perioadă, în paralel cu activitățile zilnice, personalul societății a derulat activități de îndepărtare a vegetației, crescută în exces, din incinta cimitirelor administrate de societate, respectiv Mihai Bravu, Bolovani, Eternitatea, Viișoara. Totodată, pentru a veni în ajutorul persoanelor care nu pot îngriji locurile de înhumare concesionate, societatea noastră oferă posibilitatea executării lucrărilor de amenajare a mormintelor, în baza unor tarife aprobate prin hotarâre a Consiliului Local (HCL nr.314/2019)