Informare de presa 20.03.2018

În urma publicării articolului Primarul Dobre dorește măsuri aspre la SGU: Nu se mai poate așa!, în ediția din data de 19.03.2018 a Republikanews., remitem mass-media următorul punct de vedere:

Întrucât nu am luat la cunoștință, în mod direct, de cele afirmate de primarul municipiului, facem următoarele precizări cu privire la declarațiile citate în publicația mai sus amintită, în scopul unei informări reale a opiniei publice, în contextul în care nu există niciun drept la replică al edilului municipiului, cu privire la neasumarea de către dumnealui a acestora.

Situația dificilă a societății noastre a fost generată de managementul defectuos, coroborat cu prejudiciile create, în perioada 2012-2017, aspect confirmat în Raportul Camerei de Conturi Prahova din luna martie 2018, precizările organului de control certificând deciziile luate de actualul Consiliu de Administrație, anume, cele prin care au fost revocați din funcție Directorul General, domnul Donald Constantin, Directorul Economic, doamna Elena Trican, și Directorul Direcției Juridic Contencios – Resurse Umane, domnul Gheorghe Constantin, acestia fiind considerați responsabili în cele mai multe dintre neregulile semnalate în raportul sus-menționat.

Astfel, pe această cale, dorim să-i reamintim d-lui Primar faptul că managerul societății, în perioada menționată, a fost  dl. Constantin Donald Nicolae, actualul consilier al dumnealui, numit șef Serviciu Parc Municipal Vest.

Consecințele managementului defectuos au fost traduse prin blocarea conturilor societății, în vara anului 2017, urmată de eșalonarea datoriilor acesteia pentru o perioada de 5 ani, aspect care grevează societatea de lichidități și în prezent, ridicând probleme în ceea ce privește desfășurarea fluentă a activității.

În aceste condiții, prin eforturile tuturor angajaților, în perioada octombrie 2017 – martie 2018 (6 luni), după rezilierea contractului de mandat al d-lui Constantin Donald Nicolae, s-a reușit achitarea a 3 milioane lei din datoriile societății, printr-o administrare riguroasă a fondurilor, concomitent cu asigurarea derulării zilnice a activității.

În același timp, precizăm că încasările societății pe primele două luni din acest an, în procente, comparativ cu anii anteriori, evidențiază o evoluție pozitivă a acesteia, pe următoarele domenii de activitate, după cum urmează:

  1. a) parcări: 39,24% și 69,22% creștere comparativ cu anul 2017, respectiv 2016;
  2. b) blocări: 267,25% și 228,45% creștere comparativ cu anul 2017, respectiv 2016;
  3. c) cimitire 57,63% și 34,67% creștere comparativ cu anul 2017, respectiv 2016;

situația, în detaliu, fiind prezentată în finalul prezentei.

Nu înțelegem de ce o publicație care a primit contracte de publicitate în valoare de 21.800 lei, în perioada aprilie 2016 – iunie 2017, în mandatele d-lui Constantin Donald Nicolae, pentru promovarea imaginii și punctelor de vedere ale acestuia cu privire la „eficiența managementului” său, se situează acum de partea cealaltă a baricadei, criticând, în numeroase articole, „singura societate a Consiliului Local aflată pe profit”, sintagma des întâlnită în articolele prezentate de acest ziar online, care, odată cu revocarea fostului director general, Donald Constantin, s-a dovedit a fi una utilizată în scop propagandistic și voit.

În ceea ce privește criticile din ultima perioadă, aduse SGU Ploiești SRL, de
dl. Adrian Dobre, primarul municipiului, ne rezumăm în a reproduce afirmațiile
d-lui Constantin Donald Nicolae, din data de 25.10.2016, din aceeași publicație:

„Am urmărit, cu interes, conferința de presă, desfășurată astăzi, 25.10.2016, la sediul județean al PNL Prahova, eveniment din care nu am putut reține decat realitatea pe care toți ploieștenii o văd: PNL își continuă politica distructivă care face atât de mult rău municipiului Ploiești! Acest partid dovedește, încă o dată, că nu are ce să comunice, urmărind împreună cu primarul Adrian Dobre doar distrugerea și discreditarea SGU, singura societate din subordinea Consiliului Local care înregistrează profit la acest moment.”