Informație de presă-Activități de plantare arbori

În această perioadă, angajații serviciului de profil, din cadrul societății, derulează activități de plantare a materialului dendrologic de sezon, pe suprafețele verzi ale municipiului.

     Astfel, în cursul acestei săptămâni, au fost plantați aproximativ

544 puieți arbori din diferite specii, precum mesteacăn (160 bucăți), stejar (142 bucăți) și tei (242 bucăți).

De asemenea, acțiunile de plantare s-au desfășurat în următoarele zone din municipiu: în incinta Parcului Regele Mihai I al României (Sala Sporturilor), aliniamente și Parc Andrei Mureșanu, zona Complex Meșteșugăresc, Parc Mihai Viteazul, Parc Nichita Stănescu, aliniamentele și peluzele din zona pietonală a Centrului Civic, aliniamentele din zona sensului giratoriu Catedrală, aliniamentele din zona fostului Cinemascop Ploiești, aliniamentele din zona Palatului Culturii și Curtea de Apel, zona Hipodrom Ploiești, aliniamente șosea DN1.

În același timp, precizăm faptul că, activitățile de plantare reprezintă rezultatul unei colaborări între municipalitate și Regia Națională a Pădurilor Romsilva (sponsor), ca urmare a preocupărilor comune în sensul regenerării materialului dendrologic care populează perimetrele verzi ale orașului.