Competițiile sportive, în cadrul cărora municipiul nostru este reprezentat de diferite echipe de profil, reprezintă un aspect important în viața comunității, societatea noastră contribuind, întotdeauna, la buna desfășurare a acestora.

Astfel, în cursul zilei de 20 ianuarie a.c., societatea noastră a intervenit în incinta stadionului Ilie Oană, în scopul desfășurării, în bune condiții, a meciului de footbal susținut de Petrolul Ploiești cu Dinamo București.

Intervențiile – realizate cu un efectiv de 20 angajați, două utilaje și un autovehicul de transport – au constat în îndepărtarea zăpezii de pe căile de acces, suprafața de joc, din tribunele și parcarea stadionului.

Sperăm că Lupii Galbeni vor continua în aceeași notă, respectiv cea a debutului în Superliga României, asigurându-și victoria în toate meciurile disputate în cadrul acesteia!

Vă mulţumim pentru înţelegere și colaborare,

Biroul Comunicare, Publicitate, Relații Publice

Frățilă Adela

În cursul weekend-ului trecut, SGU Ploiești SRL a intervenit, în regim de urgență, pentru îndepărtarea arborilor doborâți în urma ninsorilor din data de
20 ianuarie a.c.

Intervențiile au avut loc ca urmare a identificărilor în teren a arborilor căzuți de către personalul societății, precum și în urma sesizărilor primite de la cetățeni, prin intermediul dispeceratului municipalității.

Până în acest moment, echipele societății au degajat arterele de circulație, rutieră și pietonală, din următoarele zone: Aleea Portiței, Școala Gimnazială Nicolae Bălcescu, str.Anotimpului, str. Arhip Nicolae, Aleea Secelenilor, str.Aleea Codrului, str.Erou Moldoveanu Marian, str. Domnișori, Bariera București,
zona aliniament UPG, str.Democrației, str. Brumărelelor, str.Laurilor, str.Cameliei, aliniament str. Ghe Doja, str. Găgeni, str. Cibinului, str. Rapsodiei, Parc Mihai Viteazul, str. Înfrățirii, str. Mihai Bravu, str. Gheorghe Asachi, str. Horia, str. Eremia Grigorescu, str. Carol Davila, B-dul Republicii, str. Cornățel, Aleea Cătinei.

De asemenea, în aceeași perioadă, personalul societății a desfășurat activități de îndepărtare a zăpezii de pe aleile parcurilor și gărdinilor publice, precum și din incinta cimitirelor administrate.

Menționăm faptul că, acțiunile de îndepărtare a materialului lemnos, rezultat din intervențiile care au vizat mai mult de 30 de arbori, continuă și astăzi, în paralel cu activitățile de degajare de vegetație a liniilor electrice de tensiune, din zona străzii Arhimede.

Totodată, precizăm că, mobilizarea personalului a fost exemplară, în contextul în care societatea nu s-a mai confruntat cu un volum atât de mare de intervenții, generate de ninsoare, în ultimii 12 ani.

Vă mulţumim pentru înţelegere și colaborare,

Biroul Comunicare, Publicitate, Relații Publice

Frățilă Adela

 

Comunicat de presă

Soluție temporară pentru amenajarea aleilor din Cimitirul Mihai Bravu

Pentru a reduce disconfortul creat în urma deteriorării unor porțiuni ale aleilor Cimitirului Mihai Bravu, societatea noastră continuă acoperirea lor cu material rezultat din procesul de frezare a asfaltului de pe Bulevardul Independenței, beneficiind de sprijinul municipalității în acest sens.

Precizăm că, soluția aleasă este una temporară, având în vedere faptul că repararea aleilor se va realiza în regie proprie, cu ajutorul a două mini-utilaje de transformare a resturilor bituminoase în mixtură asfaltică (reciclare). Intervențiile menționate vor avea loc în cursul anului viitor, în funcție de condițiile meteorologice.

Reamintim faptul că, în perioada anterioară, societatea noastră a reparat, prin asfaltare, mai multe perimetre deteriorate ale aleilor din celelalte cimitire, în contextul în care a beneficiat de un buget cu mult mai mic în raport cu necesarul de resurse, aprobat de Consiliul Local al municipiului.

Vă mulţumim pentru înţelegere și colaborare,

Biroul Comunicare, Publicitate, Relații Publice

Frățilă Adela

 

Comunicat de presă

Obținere fonduri nerambursabile pentru achiziție autovehicul integral electric

Îmbunătățirea calității serviciilor prestate în interes public reprezintă o prioritate în activitatea societății noastre. Aceasta se realizează și prin înnoirea parcului auto al societății, respectiv prin dotarea acestuia cu autovehicule și utilaje noi care corespund cerințelor în domeniu privind reducerea poluării.

Pornind de la această premisă, societatea noastră a reușit să obțină fonduri nerambursabile, sub forma unui ecotichet, pentru achiziționarea unui autovehicul integral electric, în cadrul „Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024”.

 Suntem deosebit de încântați de rezultatul demersurilor noastre pe care le vom continua și în perioada următoare, având în vedere necesitatea de adaptare a societății la cerințele pieței și, implicit, la solicitările cetățenilor.

Vă mulţumim pentru înţelegere și colaborare,

Biroul Comunicare, Publicitate, Relații Publice

Frățilă Adela

 

Încurajăm activitățile educaționale de protejare a mediului înconjurător

SGU Ploiești SRL colaborează, în permanență, cu reprezentanții unităților de învățământ din municipiu, prin sprijinirea și încurajarea tuturor activităților de stimulare a educației pentru mediul înconjurător în contextul socio-cultural al comunității locale.

Astfel, prin personalul de profil, societatea noastră a pus la dispoziția elevilor din cadrul Colegiul Național Pedagogic
„Regina Maria”
Ploiești uneltele și informațiile necesare desfășurării proiectului Biblioteca Verde, proiect derulat în luna mai a acestui an.

Suntem plăcut impresionați să aflăm că, proiectul menționat a fost selectat, la nivel județean, în vederea participării la competiția națională Săptămâna Verde (septembrie-octombrie 2023), fiind un exemplu de bună practică care va fi promovat la nivel național.

Vă mulţumim pentru colaborare,

Biroul Comunicare, Publicitate, Relații Publice

Frățilă Adela

Comunicat de presă – Reparare alei cimitire

 

              În scopul îmbunătățirii aspectului estetic al obiectivelor administrate, societatea noastră pune în aplicare o serie de măsuri de eliminare a deficiențelor sesizate de către cetățeni.

              Acest demers cuprinde și efectuarea de lucrări de modernizare a cimitirelor ploieștene, activitate concretizată, în prezent, prin repararea aleilor din incinta acestora.

               Astfel, potrivit bugetului aprobat de municipalitate,
SGU Ploiești SRL va repara – prin asfaltare- mai multe alei principale și secundare din cimitirele Viișoara, Bolovani și Eternitatea, demers impus de situația precară a acestora.

               Precizăm faptul că, lucrările se vor desfășura în mod etapizat, fiind derulate, în prezent, în Cimitirul Viișoara.

 

Vă mulţumim pentru colaborare,

Biroul Comunicare, Publicitate, Relații Publice

Frățilă Adela

 

 

Comunicat de presă

În scopul îmbunătățirii eficienței și calității serviciilor prestate în interes public, societatea noastră a achiziționat 6 autovehicule Dacia, prin leasing financiar pentru o perioadă de 5 ani, în cadrul Programului de stimulare a înnoirii parcului auto național 2020-2024 (Programul RABLA).

Autovehiculele fac parte din categoria celor cu grad redus de poluare și consum (Expression ECO-G 100), achiziția acestora fiind absolut necesară pentru reducerea noxelor și protejarea mediului, în acord cu legislația națională și a Uniunii Europene.
În acest sens, precizăm că, pentru achiziția autovehiculelor menționate mai sus, societatea noastră a înscris în programul RABLA un număr de 11 mașini, având ca dată de fabricație perioada cuprinsă în intervalul 1999-2004.
Acestea constituiau adevărate surse de poluare, fiind mari consumatoare de resurse (combustibil, cost reparații, cost achiziție piese), și generau pierderi substanțiale în bugetul societății.
Mai mult decât atât, în ultima perioadă, procurarea pieselor de schimb devenise imposibilă, întrucât acestea nu se mai fabricau.

Precizăm faptul că, una dintre prioritățile societății noastre o reprezintă înnoirea parcului auto, în mod etapizat, ca o necesitate acută de adaptare la cerințele actuale de protecție a mediului, la solicitările cetățenilor și ale municipalității.

Vă mulţumim pentru înţelegere și colaborare,
Biroul Comunicare, Publicitate, Relații Publice
Frățilă Adela